Anuntam lansarea primei editii a concursului CONCEPT TERCA -APEL DE IDEI, organizat in parteneriat cu OAR Bucuresti. Competitia este dedicata celor mai creative proiecte rezidentiale de amenajare, in care sunt folosite ca materiale principale placajul ceramic Terca si caramida aparenta Terca.
INFORMATII GENERALE
Apelul are ca scop dezvoltarea unui concept de amenajare a unei locuinte avand caramida aparenta si placajul ceramic klinker TERCA drept element si ingredient principal - atat conceptual, cat si formal - al amenajarii.
Prin selectarea celei mai bune idei de design, ne dorim sa aducem in atentia industriei oportunitatile si diversitatea materialelor de finisaje Wienerberger, aratand ca prin intermediul acestora si a profesionistilor se poate aduce un plus de valoare in calitatea spatiilor locuite.
Caramida prezenta in spatiul interior este emblema loft-ului din New York, cand, la inceputul anilor 60’, artistii americani au transformat spatiile fostelor constructii industriale in apartamente si ateliere de lucru. Aceasta cultura s-a raspandit rapid in toata lumea si a constituit emblema unui anumit fel de a vietui, modern si flexibil, cu o atentie deosebita acordata reutilizarii, transformarii, si potentialului latent al valorilor inca nedescoperite.